Existenţa omului într-un cadru sociocultural duce la apariţia în individ a unor tensiuni şi conflicte ce trebuie gestionate. În principiu acestea iau naştere în zona de fricţiune dintre condiţia naturală (instinctuală), cea culturală şi cea spirituală a omului. Orice cultură propune indivizilor care o îmbraţişează modele expresive de manifestare simbolică a tensiunilor interioare cum ar fi furia, agresivitatea sau atracţia sexuală. Conceptul de cultură expresivă, introdus de J. Roberts, se referă la existenţa mijloacelor instituţionalizate, prin care o cultură permite descărcarea tensiunilor provocate prin reprimare. Astfel de modele expresive sunt jocurile, riturile de inversare şi orice formă de artă.
Jocul copilului este o modaliate care permite exersarea de comportamente reprimate cultural si expresia simbolică a conflictului. În general vorbind, jocurile sunt reprezentative culturilor în care se practică. Luptele de cocoşi, maratonul, fotbalul sau şahul sunt tot atâtea forme care condensează caracteristici ale sistemului sociocultural căruia îi aparţin. Fotbalul, de exemplu, exprimă valori de bază ale spaţiului european cum ar fi: avantajele democraţiei în care orice jucător poate deveni vedetă, valoarea muncii în echipă, a solidarităţii şi planificării colective, rolul şansei, al jocului incorect şi al justiţiei.
Riturile de inversare, dintre care cel mai cunoscut e carnavalul, permit răsturnarea delimitată în timp şi spaţiu a regulilor şi moralei sociale.
Riturile de inversare, dintre care cel mai cunoscut e carnavalul, permit răsturnarea delimitată în timp şi spaţiu a regulilor şi moralei sociale.
În concluzie modelele expresive sunt supape cu rol de a asigura siguranţa socială şi echilibrul individului supus enculturaţiei.
Există însă numeroase situaţii în care oamenilor nu le sunt suficente sau nu reuşesc să se încadreze în formele de expresie propuse sociocultural, astfel încat ei depăşesc regulile sociale într-o formă de expresie anormală sau patologică. Eşecul modelelor expresive duce la apariţia modelelor de inconduită.
La confluenţa dintre modelul de expresie şi cel de inconduită se află modelul de intervenţie prin care se încearcă menţinerea individului într-un cadru expresiv acceptat şi prevenirea formelor de inconduită. Sfera modelelor de intervenţie include o gamă mai largă de abordări, consilierea si psihoterapia fiind expresia actuală a nevoii şi puterii individului de acţiune asupra lui însuşi.
La confluenţa dintre modelul de expresie şi cel de inconduită se află modelul de intervenţie prin care se încearcă menţinerea individului într-un cadru expresiv acceptat şi prevenirea formelor de inconduită. Sfera modelelor de intervenţie include o gamă mai largă de abordări, consilierea si psihoterapia fiind expresia actuală a nevoii şi puterii individului de acţiune asupra lui însuşi.
"Consilierea şi psihoterapia reprezintă demersuri necesare, preventive sau reparatorii ale prejudiciilor aduse individului de existenţa într-un spaţiu cultural, cu normele, valorile şi restricţiile sale. Din acest punct de vedere, consilierea şi psihoterapia există sub diferite forme din momentul iniţial al culturii."(M.Georgescu)
Domeniul intervenţiei psihologice este unul dinamic în strânsă legatură cu evoluţia culturală. O transformare evidentă se observă în sensul scurtării şi intesificării curelor psihoterapeutice în acord cu dinamica unei epoci a vitezei şi a informaţiei. În era fast-food, societatea nu-i mai permite individului să zăbovească prea mult asupra interiorităţii profunde, datorită costului pe care îl presupune. Dezvoltarea materială a societaţii a transformat omul într-un individ centrat mai mult pe acumulare, decât pe existenţă astfel incât astazi oamenii se definesc mai mult prin ceea ce au (a avea) decât prin ceea ce sunt (a fi) sau fac. Iată tot atâtea zone de provocare unde intervenţia psihologică este chemată să-şi aducă contribuţia pentru alinarea şi îmbunătăţirea vieţii prin stimularea perceperii de sens şi a acceptării de sine, creşterea autonomiei prin responsabilizare şi întărirea imaginii de sine (a Eului), a capacităţii de control asupra propriului destin şi nu în ultimul rând a capacităţii de a avea relaţii pozitive, caracterizate prin încredere şi nevoia de a primi şi a oferi afecţiune.
